Grupul bilderberg


” De ce atatea carti si informatii despre stapanii din umbra? Aceasta intrebare mi-a fost pusa de mai multe ori de diferiti oameni. Si eu m-am intrebat. De ce oameni cu o putere financiara asa de deosebita lasa niste “amarati” sa-i descopere. Sa nu-i intereseze? Nu prea cred. Explicatiile ar fi :
a. nu pot controla totul. Astfel ca apar fara voia lor, neputand sa le cenzureze. Astfel ei au doua reactii : sa le neglijeze sau sa le discrediteze – NU PREA CRED.
b. le lasa chiar ei sa apara, ca sa se foloseasca apoi de autori si de cartile lor pentru a introduce piste false, informatii contradictorii, confuze. Astfel ca omul de rand ajunge sa nu mai inteleaga nimic.
c. sunt scoase chiar din initiativa lor. Merg pe principiul: mai bine o opozitie controlata decat una necontrolata. Astfel ca raspandesc ideile pe care le vor ei.
De curand mi-a venit insa alta idee : stapanii din umbra ies la lumina!…Dar nu ca persoane, ci ca principiu. Vor de fapt ca ideologia lor sa fie acceptata de ceilalti. Sa-i convinga. Nu ca pana acuma sa-i manipuleze. Astfel ca usor, usor incepe sa se vorbeasca de ei. Incepe sa se contureze “necesitatea” unei noi ordini mondiale. Astfel oamenii vor accepta jugul bucurosi ca asa este mai bine.
In bibliografia recomandata de noi si in alte articole, carti aparute prin lume zaresc totusi diverse “orientari”. Oamenii care scriu sunt oameni tributari unor idei. Am observat ca cea mai mare parte a celor care s-au revoltat impotriva stapaniilor din umbra sunt crestini. Ei mereu atrag atentia asupra atacurilor oculte impotriva religiei crestine, impotriva invataturilor biblice. Pomenesc termeni apocaliptici, genul AntiChrist etc. (vezi cartea : PROTOCOALELE DE LA TORONTO – Serge Monaste). Autorii prezinta oculta financiara ca un dusman al religiei crestine. Ma indoiesc cumplit. Religia ESTE UN PRODUS AL OCULTEI FINANCIARE. Sau mai bine zis este utilizat de Oculta Financiara. Religia nu face decat sa ceara sa crezi in ceva fara a-ti pune intrebari. Ma intreb daca nu cumva toata acesta tevatura este o orchestratie de mana intaia : adica la un moment dat sa se foloseasca fanatismul crestinilor pentru a sustine instituirea unei domnii crestine, impotriva asa-zisilor oculti. Problema consta in faptul ca adevaratii oculti vor fi cei care se dau cei mai mari “crestini”. Mi se pare o treaba prea incurcata, dar tocmai complexitatea ei sa asigure reusita. Nu stiu sigur…vom vedea. ”
Grupul BILDERBERG a fost infiintat in 1954 la hotelul Bilderberg din Oosterbeek Olanda, prin printul Bernhard al Olandei, care a fost ofiter SS, in armata de elita a lui Heinrich Himmler. Din aceasta organizatie fac parte cam 180 de personalitati politice, culturale, economice, universitare, mass-media s.a.m.d din aproape 50 de tari.
Insa principalele tari din care provin membrii sunt cele ale Europei Occidentale, SUA si Canadei.
Telurile principale sunt : un guvern mondial pana in anul 2000 (se pare ca scopurile lor nu au putut fi realizate nici pana azi) si o armata globala prin ONU. Un comitet de consfatuire, compus dintr-o comisie de conducere (24 europeni si 15 americani), decide cine e invitat la intalniri. Johannes Rothkranz scrie ca sunt invitate numai acele persoane care si-au dovedit loialitatea nestramutata pentru interesele Rockefeller – Rothschild. Totusi nu toti cei prezenti sunt “initiati”, ci pot fi doar reprezentanti ai comunitatilor de interese sau alte persoane.
Cativa dintre cei mai importanti reprezentati :
– Agnelli, Giovanni (sef FIAT);
– Brzezinski, Zbigniew (presedinte al Comisiei Trilaterale si important agent Rockefeller);
– Bush, George (fost sef CIA, fost sef CFR, fost presedinte SUA, Comitetul celor 300);
– Carrington, Lord (G.B.) (Comisia celor 300, Kissinger Associates, fost presedinte NATO);
– Dulles, Allen (fost sef CIA);
– Clinton, Bill (fost presedinte SUA, CFR, Comisia Trilaterala);
– Ford, Henry II;
– Gonzales, Felipe (secretar general al Partidului Socialist spaniol si mai tarziu prim ministru);
– Kissinger, Henry (si membru al lojei italiene P2);
– Mc Namara, Robert (Banca Mondiala);
– Reuther, Walter P.;
– Rockefeller, David;
– Rockefeller, John D.;
– Rockefeller, Nelson;
– Rothschild, Baron Edmund de;
– Tindemanno (fost prim ministru al Belgiei);
– Warburg, Eric D.;
– Worner, Manfred (NATO).
(*aceste nume au fost preluate de la diferiti autori si nu au fost cercetate).
Bildelbergers se întrunesc în fiecare an în luna mai, alternativ în Europa si America, în hotelurile cele mai luxoase, rezervate cu mult înainte si pazite de politia proprie cu câini dresati. Membrii participanti vin cu avioanele lor proprii, helicoptere proprii, sau daca hotelul este undeva la mare, cu yahturile lor personale. În luna aprilie se întruneste conferinta Trilateral Commission. Despre aceste conferinte nu se sufla un cuvânt, nu se scrie o litera si este pentru toata lumea un subiect “tabu.” Cea mai importanta este ultima care se întruneste în mai, adica organizatia ultra secreta Bilderberg.
De un secol si mai bine, functiile de prim rang ale tarilor “democratice,” se acorda numai acelora care fac deja parte din una sau mai multe organizatii secrete:

-Council of Foreign Relations : http://www.cfr.org/ (CFR)
-Trilateral Commission : http://wwww.trilateral.org/
• Bill Clinton a fost chemat, la summitul Bilderbergers dela Baden Baden din Germania din 1991 unde, dupa interviu, a fost propus sa candideze la Presedinta Americei. În 1992 Bill a fost ales Presedintele Statelor Unite ale Americii.
• Tony Blair a fost chemat la summitul Bilderbergers din Grecia în anul 1993. In Iulie 1994 a devenit Presedintele Partidului Laburist, iar în 1997 a fost “ales” Primul Ministru al Marii Britanii.
• Jacques Santer, chemat sa i se ia un interviu în 1991 la Baden Baden a fost “ales” Presedintele Uniunii Europene in 1995, desi fusese îndepartat dela Conducerea Statului pentru coruptie.
• Romano Prodi, membru al Comitetului Director Bilderberg înca de la mijlocul anilor ’80, la mitingul din Iunie 1999 din Portugalia i s-a spus ca va fi “ales” Presedintele Uniunii Europene. A depus juramântul ca Presedintele Uniunii Europene în Septembrie 1999. El va avea aceasta functie pâna în anul 2005.
• Lordul George Robertson, a fost chemat la mitingul Bilderbergers din Scotia în anul 1998. In August 1999 a depus juramântul ca Secretar General al NATO. Si lista ar putea sa continue mult si bine.
In anul 2004 conferinta Bilderberger s-a tinut la Grand Hotel des Iles Borromees in Stresa, Italia. A avut pe lista prioritatilor, în principal relatiile dintre America si Europa, situatia din Iraq, confruntarile dintre Israel si Palestinieni, relatiile geopolitice europene, NATO, China, problema globala a economiei si problema energiei. Au fost “invitati” peste 230 de somitati politice, economice, universitare, religioase, mass-media (Directorii ziarelor Washington Post si The New York Times, care n-au scris un cuvânt despre conferinta) precum si :
– Barnavie, Elie – Department of General History, Tel-Aviv University
– Bernabe, Franco – Vice Chairman, Rothschild Europe
– Gates, Melinda F. – Co-Founder, Gates Foundation, sotia lui Bill Gates
– Kissinger Henry A. – Chairman, Kissinger Associates Inc.
– Phillipe, HRH Prince – Printul Phillipe al Belgiei
– Rockefeller, David – Member JP Morgan International Council, Chairman, Council of the Americas
– Evelyn de Rothschild, Chairman a lui Rothschild & Fii
– Javier Madariaga Solana, care a fost de toate în ultimii 30 de ani, coleg cu Mugurel Isarescu la Clubul Romei.
– Tony Blair, Primul Ministru al Angliei, si lista ar putea continua pâna la al 230-lea “invitat.”
Grupul Bilderberg este un club exclusiv european si nord-american, conferintele lui anuale reunind elita puternicilor planetei: lideri ai marii finante si industrii, sefi de partide si guvernanti, conducatori ai unor organisme internationale, magnati ai presei, experti in probleme economice, militare si de politica externa… Panopticul este completat cu membri ai familiilor regale, reuniunile Bilderberg oferindu-le acestora un forum unde isi pot exprima opiniile, in conditiile in care Constitutiile monarhiilor democratice europene le interzic implicarea activa in procesul politic. Invitatii sunt selectati – pe baza cunostintelor, pozitiei detinute si experientei – de un Comitet Director (Steering Committee) si un Grup de Consilieri (Advisory Group). 80 dintre cei circa 115 participanti provin din Europa Occidentala, iar restul din America de Nord; o treime este formata din politicieni si guvernanti, iar celelalte doua treimi – din personalitati angajate in industrie, finante, educatie si comunicatii.
Comitetul Director este format din 24 de europeni si 15 americani, acestia din urma fiind si membrii ai Council for Foreign Relations (CFR). Actualul presedinte este lordul Carrington, seful administratiei Christie’s International plc., ex-secretar general al NATO si ex-mediator pentru spatiul fostei Iugoslavii. Secretariatul Grupului are sediul la Haga. Printre membrii structurilor de conducere a Grupului se afla manageri de companii si banci, specialisti in domeniul economiei, finantelor, relatiilor externe si comunicatiilor, comisari europeni, fosti ministri… Cateva nume mai cunoscute pe meleagurile noastre: Henry Kissinger, David Rockefeller, Peter Southerland, James Wolfensohn.
Reuniti in mici localitati din Europa Occidentala, Statele Unite si Canada, participantii la conferintele Grupului Bilderberg au abordat, de-a lungul anilor, cele mai arzatoare probleme ale actualitatii politice, economice si sociale, precum: economia lumii; atitudinea fata de comunism si Uniunea Sovietica; integrarea europeana si politica de aparare comuna; imigratia; evolutia relatiilor Est-Vest; directiile spre care se indreapta Statele Unite si Europa; ce trebuie facut pentru Europa de Est; securitatea alimentara; globalizarea; viitorul NATO; razboiul din Irak… In timpul reuniunilor nu se voteaza nimic, nu se adopta nici o rezolutie, nu se face nici o declaratie politica si nici vreo relatare in mass-media.
Unul dintre initiatorii Grupului Bilderberg si primul presedinte al Comitetului Director a fost printul Bernhard, sotul reginei Iuliana a Olandei. In 1976, printul a fost nevoit sa demisioneze, din cauza implicarii lui in scandalul de mita de la compania Lockheed Aircraft. Lui i-au succedat Lordul Home of the Hirsel, ex-premier al Regatului Britanic, Walter Scheel, ex-presedinte al Republicii Federale a Germaniei, si Lordul Roll of Ipsden, liderul S. G. Warburg Group plc., pentru ca, din 1989, presedintia sa fie asumata de Lordul Carrington. Dar cea mai importanta personalitate legata de nasterea Grupului Bilderberg este Joseph H. Retinger, cunoscut si ca “eminenta cenusie” a forumului, personaj cu o viata aventuroasa care l-a propulsat in topul puternicilor lumii.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: