Conspiratia fluorului


“Spune o minciuna suficient de tare si suficient de mult si lumea o va crede” – Adolf Hitler

“Fluorurarea este cel mai mare caz de frauda stiintifica din acest secol” – dr. Robert Carlton, primul om de stiinta EPA, 1992
Istoria introducerii cu forta a fluorurii in oameni prin procesul de fluorurare a apei potabile este dominata de minciuni, lacomie si inselaciune. Guvernele care au acceptat fluorura ca adaus in apa potabila sustin ca aceasta este sigura, benefica si necesara, desi dovezile stiintifice arata ca fluorura nu este sigura atunci cand este ingerata si ca zonele in care apa este fluorurata au o rata crescuta de cancer, carii dentare, fluoroza dentara, osteoporoza si alte probleme de sanatate. Sub presiunea exercitata de industria aluminiului, de companiile farmaceutice si de fabricile de armament, fluorura continua sa fie utilizata in tratarea apei in toata America de Nord si, ca urmare a unor actiuni legale recente impotriva companiilor care fluorureaza apa potabila, s-a creat un precedent care va face imposibila in viitor indepartarea fluorurarii. Exista o rezistenta tot mai mare in ceea ce priveste adaugarea de fluorura toxica la tratarea apei, dar din pacate, fluorura a devenit “sangele vital al economiei industriale moderne” (Bryson 2004) si cei care practica fluorurarea apei au pus prea multi bani in joc. Minciunile legate de beneficiile fluorurarii apei vor continua sa hraneasca publicul, nu in folosul sanatatii unui numar mare de persoane, ci pentru profitul financiar al complexului militaro-industrial.

Povestea incepe in 1924, cand Interessen Gemeinschaft Farben (I.G.Farben), o firma producatoare de substante chimice, a inceput sa primeasca imprumuturi de la bancherii americani, ceea ce a condus treptat la infiintarea unui cartel imens I.G. Farben. In 1928 Henry Ford si American Standard Oil Company (familia Rockefeller) a fuzionat cu I.G.Farben si la inceputul anilor ‘30, erau mai mult de o suta de corporatii americane care aveau acorduri economice de cooperare in Germania. Afacerea I.G.Farben in America era controlata de un holding, American I.G. Farben, care avea la conducere pe urmatorii: Edsel Ford, presedinte la Ford Motor Comany, Chas E. Mitchell, presedinte al Rockefeller’s National Bank of New York, Walter Teagle, presedinte al Standard Oil New York, Paul Warburg, presedinte al Federal Reserve and Brother of Max Warburg, finantator al razboiului german, Herman Metz, unul din directorii de la Banca din Manhattan, controlata de compania Warburg si un numar de alti membri, dintre care trei au fost cercetati si condamnati ca si criminali germani de razboi pentru crime impotriva umanitatii. In 1939 ca urmare a conventiei Alted, Compania Americana a Aluminiului (American Aluminium Comany -ALCOA), pe atunci cel mai mare producator din lume de fluorura de sodiu si Dow Chemical Company au transferat tehnologia lor in Germania. Colgate, Kellogg, Dupont si alte companii au semnat o conventie de infiintare a unui cartel cu I.G. Farben, formand astfel un grup – lobby puternic numit pe drept “mafia fluorurii”.
La sfarsitul celui de-al II-lea Razboi Mondial, guvernul SUA l-a trimis pe Charles Eliot Perkins, un cercetator din domeniul chimiei, biochimiei, fiziologiei si patologiei, sa coordoneze vastele uzine chimice Farben din Germania. Chimistii germani i-au spus lui Perkins despre o program desfasurat in timpul razboiului si care a fost acceptat de conducerea germana. Ei au prezentat incercarea lor de a controla populatia din indiferent ce zona prin tratarea apei potabile cu fluorura de sodiu, o tactica folosita in Germania si Rusia pe campul de lupta pentru a-i face pe prizonierii de razboi “prosti si docili” (Stephen, 1995).
Farben a dezvoltat in timpul razboiului un proiect de fluorurare a apei in tarile ocupate deoarece s-a descoperit ca fluorurarea produce distrugeri usoare intr-o anumita zona din creier facand astfel, pentru cel afectat, dificila apararea libertatii, individul devenind mai docil in fata autoritatilor. Fluorura ramane una dintre cele mai puternice substante anti-psihotice cunoscute si reprezinta circa 25% din majoritatea tranchilizantelor. S-ar putea sa nu para surprinzator faptul ca regimul lui Hitler a practicat conceptul de control al mintii prin intermediul substantelor chimice, dar armata americana a continuat cercetarile naziste cautand tehnici ce produc incapacitatea inamicului sau a intregii natiuni. Asa cum se arata in raportul Rockefeller, o directiva prezindentiala privind activitatea CIA, “programul medicamentelor a fost o parte dintr-un program CIA mult mai larg de cercetare privind controlul comportamentului uman” (Stephen, 1995).
Mitul “prevenirii cariei dentare” asociat cu fluorura, provine din 1939 cand in Statele Unite un chimist cu numele Gerald J. Cox, angajat la ALCOA – cel mai mare producator de deseuri toxice cu fluorura si care la vremea respectiva a fost acuzat pentru daunele provocate de aceste deseuri, a tratat cu fluorura niste cobai de laborator, a concluzionat ca fluorura reduce cariile dentare si a sustinut ca poate fi introdusa in reteaua nationala de apa potabila. In 1947, Oscar E Ewing, care timp indelungat a fost avocatul ALCOA, a fost desemnat ca sef al Agentei Federale de Securitate (Federal Agency Security), o pozitie care l-a plasat sub controlul Serviciului Public pentru Sanatate (Public Health Service – PHS). In urmatorii trei ani, 87 de orase americane au inceput fluorurarea apei potabile, incluzand aici si studiul din Michigan privind fluorurarea apei, eliminandu-se astfel cercetarile stiintifice privind beneficiul si siguranta utilizarii fluorurii inainte de a fi complet finalizate.
Programul american “educatie si cercetare” a fost fondat de industriile aluminiului, ingrasaminetelor si armelor in cautarea unui debuseu pentru cantitatile din ce in ce mai mari de deseuri industriale de fluorura paralel cu cresterea profiturilor. “Descoperirea” conform careia fluorura este benefica pentru dantura a fost platita de aceste industrii care trebuiau sa se apere de “procesele cu muncitorii si comunitatile otravite de emisiile industriale de fluoruri” (Bryson, 1995) si sa transforme responsabilitea intr-o afacere. Fluorura, un deseu rezultat din industria explozivivilor, a fertilizatorilor si a altor produse “necesare” a fost considerata toxica si cu factor de risc pana ce i s-a gasit o “utilizare” in America, in tratarea apei potabile. Printr-o reeducare publica vicleana, fluorura, considerata mai demult un deseu toxic, a devenit un ingredient activ in pesticidele fluorurate, fungicide, rodenticide, anestezice, tranchilizante, produse farmaceutice fluorurate precum si intr-un numar mare de produse industriale si de uz casnic, geluri dentare cu fluoruri, produse de clatire si paste de dinti. Fluorura este in asemenea masura parte a industriilor multibilionare si a castigurilor farmaceutice, incat orice retragere a “pro-fluorurarii” este financiar imposibila, de neconceput pe cale legala si cu efect devastator pentru cariera si reputatia industriilor amintite mai sus.
Edward Bernays, cunoscut ca “doctorul cu mai multe fete” si ca parinte al PR, organizatie infiintata de industriasii americani in incercarea de a convinge publicul sa accepte fluorurarea, a inceput o campanie de inselaciune pentru convingerea opiniei publice. Barnays explica cum “orice idee poate fi practic acceptata daca doctorii sunt de acord. Publicul este dispus sa o accepte pentru ca doctorul este o autoritate pentru cei mai multi oameni, indiferent de ceea ce stie sau nu stie” (Bryson, 2004). Doctorii care au acceptat fluorura nu stiau ca cercetarea care discrediteaza fluorurarea a fost suprimata sau ca nu a fost facuta asa cum era normal la inceput. Fluorura a fost egalata cu progresul stiintific si de atunci a fost prezentata publicului ca si substanta care intareste sanatatea, a fost adusa in mediul inconjurator spre binele copiilor iar cei care s-au opus au fost inlaturati fiind considerati excentrici, excroci, sarlatani sau nebuni. Ca urmare a ofensivei necrutatoare a PR dar si ca urmare a toxicitatii moderate, fluorura a devenit imperturbabila la orice critica.
Documentele Armatei Americane recent deconspirate cum ar fi Proiectul Manhattan, indica fluorura ca si substanta chimica cheie la fabricarea bombei atomice fiind necesare milioane de tone pentru obtinerea bombelor cu uraniu si plutoniu. Otravirea cu fluorura, nu datorita radiatiilor, a reiesit ca factor de risc important atat pentru muncitori cat si pentru comunitatile invecinate. Oamenii de stiinta, specialisti in bombe nucleare au primit ordinul de a furniza probe utile pentru aparare in caz de litigiu, asa incat au inceput sa testeze in secret fluorura in spitale ascunse sau, rusinos, pe copiii retardati mental. Journal of American Dental Association in numarul din august 1948 arata cum dovezile privind efectele adverse ale fluorurii au fost cenzurate de Comisia Americana pentru Energie Atomica (US Atomic Energy Commission) din motive de “securitate nationala” (Griffiths, 1998). Singura “usurare” a raportului este faptul ca in doze mici fluorura este netoxica pentru om.
In perioada Razboiului Rece, Dr. Harold C. Hodge, care a fost toxicologul Proiectului Manhattan al armatei SUA, a fost principalul promotor al fluorurarii apei. In timp ce Dr. Hodge asigura Congresul privind siguranta fluorurarii apei, a condus unul dintre primele experimente publice nationale privind fluorurarea apei in Newburgh, New York, studiind in secret probe biologice ale cetatenilor din Newburgh in laboratorul sau de la Universitatea Rochester. Deoarece nu exista constrangeri legale privind suprimarea unor date stintifice, singura concluzie publicata in urma acestor experimente a fost aceea ca fluorura este netoxica in doze mici, un verdict de mare ajutor pentru armata americana care se temea de procese de vatamare din partea muncitorilor din instalatiile nucleare sau din fabricile de munitie. Poluarea cu fluorura a fost una din cele mai mari probleme legale ale sectorului industrial din Statele Unite in perioada razboiului rece. Un grup secret al unei coorporatii de avocati, cunoscut sub numele Fluorine Lawyers Commitee si care include ca membri US Steel, ALCOA, Kaise Auminum si Reynolds Metals, au initiat cercetari la Kettering Laboratory de la Universitatea din Cincinnati, pentru a “furniza arme” (Bryson, 2004) de aparare a coorporatiilor care se luptau cu valuri de revendicari ale cetatenilor pentru vatamari aduse de fluorura. Fluorine Lawyers Commitee si ambasadorii lor medicali au fost in contact personal si frecvent cu oficialii federali ai Institutul National de Cercetari Dentare (National Institute for Dental Research) si au fost implicati in “inmormantarea” celor 40 de ani de studii facute la Kettering Laboratory, care aratau, in testele pe animalele de laborator, ca fluorura otraveste plamanii si nodulii limfatici. Nu s-au gasit si daca au fost nu s-au publicat niciodata lucrari private, date privind cenzurarea acelor informatii care indica un dubiu stiintific in ceea ce priveste siguranta fluorurii.
In perioada anilor 1990, cercetarile conduse de Phillis Mullenix, toxicologul de la Harvard, au aratat ca fluorura in apa poate conduce la scaderea IQ-ului si produce in cobai simptome ce pot fi asemanate cu hiperactivitatea si deficitul de atentie (ADHD). Cu cateva zile inainte ca cercetarea ei sa fie acceptata spre publicare, Mullenix a fost concediata din functia de sef a departamentului de toxicologie de la Forsyth Dental Center din Boston. Apoi aplicatia ei pentru un grant de continuare a cercetarilor legate de fluorura si sistemul nervos central a fost respinsa de Institutul National de Sanatate din SUA (NIH) spunandui-se ca “fluorura nu are efecte asupra sistemului nervos central” (Griffiths, 1998).
In ciuda dovezilor din ce in ce mai multe privind efectul daunator al fluorurii asupra sanatatii publice, agentiile federale si publice de sanatate si organizatiile dentare si medicale mari cum ar fi American Dental Association (ADA), continua sa promoveze fluorura. Fluorurarea apei continua, in ciuda cercetatorilor de la Agentia de Protectia Mediului (EPA), care impreuna, in capitolul 280 al Uniunii Nationale a Angajatilor Trezoreriei au luat pozitie impotriva Dr. William Hirzy, afirmand ca “fluorura (care se adauga in apele municipale) este un deseu periculos pentru care exista dovezi evidente privind efectele adverse asupra sanatatii si, contrar perceptiei publice, nu exista dovezi privind efecte benefice semnificative” (Mullenix, 1998). Desi fluorura este de 50 de ori mai toxica decat dioxidul de sulf, inca nu exista norme de limitare ca si poluant in Actul American pentru Puritatea Aerului. De cand mii de tone de deseuri industriale cu fluorura au fost introduse ca adaus in apele potabile din toata America de Nord, pentru un “suras stralucitor al copiilor”, marea industrie din SUA a beneficiat de emiterea in mediu a unor cantitati imense de deseuri dupa bunul plac, fara nici o cerinta privind controlul emisiilor toxice si fara a da nici o socoteala pentru otravirea populatiei, animalelor si vegetatiei.
In august 2003, EPA solicita Consiliului National de Cercetare (National Research Council), ramura a Academiei Nationale de Stiinte (National Academy of Science – NAS), reevaluarea standardelor de siguranta pentru fluorura prin trecerea in revista a literaturii recente, deoarece ultimul review din 1993 a evidentiat lipsuri majore in cercetare. “Nici Administratia SUA pentru Alimente si Medicamente (FDA), nici Institutul National pentru Cercetari Dentare (NIDR), nici Academia Americana de Dentristica Pediatrica nu au avut vreo dovada privind siguranta si eficacitatea fluorurii” (Sterling 1993). Academia Internationala de Medicina Orala si Toxicologie a clasificat fluorura ca fiind un medicament pentru uz dentar neaprobat datorita toxicitatii ridicate si Institutul American de Cancer in cadrul programului de Toxicologie a gasit fluorura “probabil cancerigena”.
In prezent guvernul SUA foloseste in continuare programul de fluorurare peste tot in tara, inclusiv Actul Privind Apa (Water Act) acceptat in 2003 care a facut imposibila trecerea unei companii pentru apa printr-o audiere civila sau criminala ca urmare a introducerii fluorurii in apa potabila.
Intr-o societate in care produse ce contin azbest, plumb, beriliu si multe alte substante cancerigene au fost retrase de pe piata, este surprinzator faptul ca fluorura este tinuta de-a binelea si orbeste in brate. Pare absurd faptul ca noi platim industria chimica sa rezolve problema deseurilor toxice, prin introducerea lor in apa noastra potabila. Ascunderea fata de public a pericolelor poluarii cu fluorura este o afacere de tip capitalist de proportii epice cauzata de dorinta puternica de manipulare a opiniei publice in vederea protejarii propriilor intereselor financiare.
“Cei ce manipuleaza acest mecanism ascuns al societatii reprezinta un guvern invizibil care detine puterea in tara noastra… mintile noastre sunt modelate, gusturile noastre sunt formate, ideile ne sunt sugerate, in general de catre oameni de care nu am auzit niciodata” (Bernays 1991).

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: