Mihai Eminescu


Motto: “Suntem zapaciti, nu mai stim ce voim, ce sa facem, ce sa primim, ce sa respingem, în cine sa ne încredem; nu ne mai întelegem si nu ne mai auzim unii pe altii: ne trebuie o idee care sa ne limpezeasca toate capetele si care sa ne împreune pe toti la lucru (…) De aceea alungati turma acestor netrebnici care nu muncesc nimic si n-au nimic si vor sa traiasca ca oamenii cei mai bogati; ei nu stiu nimic si vor sa va învete copiii si n-au destula minte pentru a se economisi pe sine si vor sa va economiseasca pe voi toti.” Mihai Eminescu

Pe 15 ianuarie se sarbatoreste si acum cu aceleasi declaratii pompoase ziua de nastere a “Marelui Poet National”, ajuns atât de faimos încât prea putini îi mai cunosc astazi opera. Incontestabil Mihai Eminescu a fost un vizionar, un om inteligent ce a depasit cu mult gândirea epocii în care a trait. Un om dotat cu talent scriitoricesc, un condei “periculos” pentru ignoranti si mincinosi pentru ca detinea mijloacele de a-si propaga ideile si a transmite mesajul de trezire nationala.

Dupa ce Eminescu a fost redus la tacere de aceleasi forte din umbra care manipuleaza si astazi frâiele politice ale lumii, opera sa a fost trunchiata si “omorâta” cu buna stiinta ca si autorul ei. Consideram “cazul Eminescu” unul dintre cele mai cutremuratoare exemple de manipulare prin intermediul mass-media si al unor “experti” istorici si critici. Imaginea lui a fost cosmetizata atât în epoca cât si pentru posteritate, opera trunchiata corespunzator si mesajul alterat. De ce îl iubim pe Eminescu si consideram necesara reconsiderarea operei, vietii, mesajului si imaginii lui? Pentru ca el a iubit extraordinar de mult România si poporul român. Patriotismul a fost poate cea mai definitorie calitate a lui Eminescu. El a militat pentru trezirea si emanciparea românilor si de aceea a avut atât de mult de suferit. în epoca, el a fost acuzat de nebunie si internat cu forta pentru ca ideile lui erau “periculoase”. Pentru posteritate, el a fost prezentat apoi doar ca un poet romantic.

Despre Eminescu… stim cu totii

Ce raspundeti la întrebarea : “Cine a fost Eminescu?”. Ah, veti spune, este o întrebare usoara. Cine nu a învatat la scoala despre marele poet, si mai cu voie, mai fara voie a memorat mai mult interpretarile divertilor critici decât poeziile sale. Despre prozatorul sau despre jurnalistul Mihai Eminescu însa la scoala nu se spune aproape nimic. Pentru cei mai multi dintre noi Eminescu este doar un capitol de studiu obligatoriu în manualele de limba româna si unul dintre subiectele cele mai temute de elevii care se pregatesc de BAC. Acest proces de trecere sub tacere a laturii incomode a activitatii lui Eminescu a început înca de pe vremea când poetul mai traia, internat fiind într-un spital de psihiatrie. Apoi prapastia dintre viata si opera lui Eminescu a fost adâncita în mod deliberat de criticii si biografii poetului în frunte cu George Calinescu si a fost amplificata apoi de sistemul de învatamânt, care a propagat în masa acest model. Pâna si imaginea poetului atât de bine cunoscuta noua este prima lui poza, pe când Eminescu avea doar…19 ani, probabil ca ea corespundea mai bine cu imaginea dorita, aceea de poet plapând, firav, eterat, fara implicare sau eficienta în viata sociala si politica a vremii.

Scriam nu de mult ca atunci când nu poti împiedica o informatie sa se propage, cel mai eficient este sa o directionezi încotro ai nevoie (în articolul “Manipulare si Masonerie”). Acest mecanism a fost utilizat din plin în cazul marilor genii ale acestei lumi, pentru ca de regula acestea au fost persoanele cele mai “periculoase” (a se citi capabile sa îi trezeasca si pe ceilalti oameni din somnul în care sunt tinuti cu buna stinta de cei ce doresc suprematia asupra lumii). Si în cazul lui Eminescu s-a omis ceea ce nu corespundea cu directia dorita (adica bogata sa activitate publicistica în ziarele vremii), a fost amplificat ceea ce convenea (Eminescu trebuia sa ramâna pentru toti doar un poet genial si nebun), s-a creat un sentiment de obligativitate si supra-saturare a mintilor în legatura cu subiectul respectiv astfel încât oamenii sa nu mai aiba aspiratia de a-l aprofunda.

A fost Eminescu nebun?

Se stie deja ca a declara pe cineva nebun înseamna a-l izola din punct de vedere social si a-i afecta credibilitatea. Cu atât mai mult în trecut, dar si în prezent, aceasta tara a nebuniei, era aruncata asupra celor ce se dovedeau a fi persoane incomode. Desi Eminescu a fost în mod repetat internat în spitale de psihiatrie, cele scrise de el în perioada 1883-1889 dovedesc ca autorul textelor respective era o persoana coerenta, logica, ce poate fi acuzata cel mult de opozitie fata de viziunea majoritara a acelei epoci si de demascarea unor realitati spinoase ale vremii. în acel moment Eminescu era practic una din vocile cele mai puternice ale luptei pentru unitatea nationala si desprinderea Transilvaniei din influenta Imperiului Austro-Ungar. S-a mers pâna într-acolo încât multe din manuscrisele sale din acea perioada au disparut fara urma într-o încercare nefericita de a demonstra ca Eminescu era atins de nebunie, deci incapabil sa creeze. Exista însa multe persoane din jurul lui care vorbesc despre un Eminescu activ, coerent si foarte prolific. Aceasta este deci rolul pe care l-au avut biografii. Pentru ca realitatea de persoana creativa, cum a fost el de fapt în acea perioada, nu corespundea deloc cu imaginea pe care au vrut sa o transmita mai departe, l-au fabricat pe poetul Eminescu plapând, lipsit de vointa, ratacit, pierdut în lumea lui!

în aceeasi perioada în care Eminescu era izolat pe motivul nebuniei, a fost desfiintata si Societatea Carpatii din care facea parte si el si care era una din cele mai puternice organizatii pro-Ardeal. Trebuia tot atunci sa se semneze si tratatul secret dintre România si Tripla Alianta (Germania, Austro-Ungaria si Italia), tratat care fusese negociat timp de mai bine de doi ani chiar de catre junimisti (despre care se stie ca au fost masoni si împotriva carora Eminescu se întorsese de mult, contrar cu ceea ce afirma toate manualele de limba si literatura româna în încercarea de a crea legaturi cât mai strânse între Eminescu si Junimea).

Iata ce scrie Nicolae Georgescu în cartea “A doua viata a lui Eminescu” despre contextul politic în care Eminescu trebuia redus la tacere: “Schimbul de telegrame secrete, date în zilele noastre la iveala, vorbesc de amenintari grave: Von Bismarck este gata sa declare razboi României daca nu se fac urgent retractari si nu se dau asigurari ferme ca va intra imediat în sfera de influenta a Germaniei si Austro-Ungariei. Se cere ferm desfiintarea “Societatii Carpatii”, un adevarat partid secret de rezerva, cu zeci de mii de membri, care milita pe fata si în ascuns pentru ruperea Ardealului de Imperiul Austro-Ungar si alipirea lui la Tara. Petre Gradisteanu, autorul unui discurs incediar la Iasi, pleaca, împreuna cu ministrul de externe, D.A. Sturdza, la Viena sa ceara scuze, în persoana, împaratului. Mai este expulzat ziaristul Zamfir C. Arbore (prieten cu Eminescu), la cererea Imperiului Rus. Toate acestea – într-o singura zi, la 28 iunie 1883, când istoria literara consemneaza sec si caderea lui Eminescu!”

Acest an 1883 este si cel în care se începe crearea imaginii de poet ratacit, nebun, prin volumul de Poesii scos într-o editie de exceptie de Titu Maiorescu în care sunt publicate 64 de poezii. De ce nu a scos Titu Maiorescu un volum cu articolele jurnalistice ale lui Eminescu, dat fiind faptul ca Eminescu fusese mult mai activ în acest plan? Iar în tot acest timp poetul-nu-numai-poet asista neputincios, desi uneori reactioneaza cu disperare, la trunchierea operei sale artistice. Sunt situatii în care sparge vitrinele unei librarii si arunca în noroi cartile ce contin propriile poezii ca un ultim semn de protest fata de nedreptatea la care trebuia sa asiste. Poate ar trebui sa amintim ca în tot acest complot pentru a-l reduce la tacere pe cel ce zadarnicea planurile politice, a fost acuzat inclusiv de faptul ca acosta femeile pe strada.

Câteva “concidente” numerice bizare

Textul interogatoriului luat lui Eminescu, în ospiciul din strada Plantelor, la 12 iunie 1889, cu trei zile înainte ca el sa moara este de fapt un fals! Acest interogatoriu a avut ca scop punerea sub interdictie a lui Eminescu, deci s-a pornit din start de la ideea ca el era bolnav psihic. Cel care face acest interogatoriu este judecatorul cunoscut si ca Metru Ghita (Metru, de la maître, în franceza semnifica maestru, apelativ al magistratilor, dar si grad francmasonic; amestecul masoneriei în aceasta chestiune este demonstrat de parolele si coincidentele numerice ce indica pecetea masonica pusa pe acest text). Dupa cum s-a demonstrat, acest text a fost prelucrat ulterior si ceea ce este mai interesant este ca alte acte cum ar fi diagnosticele medicilor lipsesc din dosarul declararii oficiale a nebuniei lui Eminescu, ca pentru a lasa posteritatii doar mesajul autorilor reali ai închiderii si în final asasinarii “poetului” (s-a zvonit ca Eminescu ar fi fost bolnav si de sifilis si de acea a fost “tratat” cu mercur!).

– Cum te cheama?
– Sunt Matei Basarab, am fost ranit la cap de catre Petre Poenaru, milionar, pe care regele l-a pus sa ma împuste cu pusca umpluta cu pietre de diamant cât oul de mare.
– Pentru ce?
– Pentru ca eu fiind mostenitorul lui Matei Basarab, regele se temea ca eu sa nu-i iau mostenirea.
– Ce-ai de gând sa faci când te vei face bine?
– Am sa fac botanica, zoologie, mineralogie, gramatica chinezeasca, evreiasca, italeneasca si sanscrita. Stiu 64 de limbi.
– Cine e Poenaru care te-a lovit?
– Un om bogat care are 48 de mosii, 48 de râuri, 48 de garduri, 48 de case, 48 de sate si care are 48 de milioane”.

De ce Matei Basarab?

Eminescu se considera continuatorul lui Matei Basarab care luptase împotriva fanariotilor pentru trezirea neamului românesc. El chiar îsi propusese înfiintarea unei societati Matei Basarab care, surpriza, trebuia sa fie construita dupa modelul francmasoneriei, dar orientata spre scopuri benefice poporului român, poate despre acest lucru vorbeste Eminescu când spune ca regele se temea sa nu îi ia mostenirea: “O organizare între români asemenea societatii francmasonilor si iezuitilor si a bisericii catolice. Pretutindeni oameni care sa tie registru de tot sufletul românesc. Cel slab trebuie încurajat si laudat pentru ca sa devina bun; trezita desertaciunea lui, decorat la nevoie, trezite mii de sperante în el, în caz de extrema nevoie ajutat chiar. Sa se simta ca Societatea Matei Basarab reprezinta o putere enorma.”

De ce Petrea Poenaru?

“Petre sau Petrea Poenaru, contine în numele sau “pietrei”, numele obiectului care a lovit fruntea poetului, si iarasi pare logica asocierea. Mai putin logica pare prezenta fizica a acestui personaj în stabilimentul din strada Plantelor: stim despre el ca era tenor, din familia mare a actorilor, asadar lume frecventata de Eminescu. Nu era un strain, un oarecare, ci îl cunostea pe poet. Poetul pretinde ca-i cunoaste si scopul loviturii” (conform Nicolae Georgescu)

Pusca umpluta cu pietre de diamant

într-o balada populara, bine cunoscuta lui Eminescu, apare un astfel de motiv: “A plecat la vânatoare/ Sa vâneze caprioare/ Caprioare n-a vânat/ Si el singur s-a împuscat/ C-un pistol de diamant/ Cu gloante de briliant.” Sensul acestei afirmatii nu poate fi decât faptul ca Eminescu se afla în aceeasi postura cu vânatorul care se vâneaza singur, prin ideile sale.

Numerele

Despre cifrele 64 si 48 este suficient sa spunem ca sunt des utilizate în francmasonerie, nu ne propunem sa facem aici analiza semnificatiei lor spirituale, sarcina pe care v-o lasam dumneavoastra. Cert este ca ele revin obsedant întrucât daca numaram rezulta exact 64 de cuvinte în acest interogatoriu.

Iata o analiza mai detaliata realizata tot de Nicolae Georgescu în lucrarea “A doua viata a lui Eminescu”: “Textul atentioneaza: nu e vorba de 64 de limbi ci de 64 de voci. Experienta poate continua. Precizam din capul locului ca noi nu am epuizat toate relatiile numerice dintre aceste cuvinte. Nu ne propunem a lua locul cifratorului, ci doar a sesiza existenta unui cifru care da de gândit. Sa numaram cuvintele din primul raspuns, considerat la doua cuvinte: sunt exact 33 de voci. Asta da, stie oricine ca e cifra masonica! A fost Eminescu francmason si a raspuns cifrat? Asta înseamna ca nu era nebun! Retinem: daca socotim la un cuvânt iese un total de 32. Al doilea raspuns are 16 cuvinte: [cuvantul] “nu-i” îl socotim ca doua cuvinte. Daca socotim “nu-i” ca un singur cuvânt, obtinem 15 cuvinte, care adunate celor 33 anterioare (în prima varianta) dau cifra 48, prezenta ca cifra în text. Este un sistem de socotire “încrucisat”, care cere atentie si… distributie. Mai mult, al treilea raspuns are tot 16 cuvinte, cu cifra 64, si tot 15 cuvinte fara cifra. Asadar, daca adresantul uita sa adune la primul raspuns de 33 de carate, pe urmatoarele 15 cuvinte, este atentionat a doua oara, dupa care, în cel de-al treilea raspuns, cifra 48 se repeta de 6 ori: semnal puternic. Asta, pe prima diagonala a încrucisarii (33 + 15 + 15). Pe cea de-a doua diagonala a încrucisarii “ies” frumoasele sume: 32 + 16 + 16, adica 16 * 4 = 64. Simetriile sunt atât de bine construite, încât este limpede ca textul, în întregul sau, a fost lucrat migalos. Patru întrebari si patru raspunsuri: 4 * 4 = 16; aceasta pare a fi cifra de baza care trebuie luata în calcul. Primele trei întrebari au 16 cuvinte (socotind “ce-ai” din întrebarea a treia drept doua cuvinte). A patra întrebare are 7 cuvinte (“te-a”, doua cuvinte) si banuim ca trebuie sa mai fie unul pentru totalul de 24 cuvinte al tuturor întrebarilor: într-adevar, în “cine e Poenaru care te-a lovit” trebuie, poate, presupus prenumele anuntat de Eminescu: “Petre Poenaru”. Aceasta omisiune are importanta ei: totalul cuvintelor din întregul text (adaugând si cifrele, fara a socoti ligaturile câte un cuvânt) este 111 cuvinte. Adaugând cifra 1 pentru cuvântul presupus lipsa, iese suma de 112: exact 16 * 7 = 112. în text sunt 7 cifre (o data 64 si de 6 ori, 48… Pe mine nu ma intereseaza, de fapt, semnificatiile acestor cifre totale în sistemul cifric presupus. Constat doar ca, relatiile numerice dintre cuvinte sunt suspect de exacte, ceea ce înseamna ca actul, în întregul sau, este un fals. Cade dintr-un condei valoarea probatorie a acestui act. La 12 iunie 1889, poetul spune lucruri de bun simt, ca se considera mostenitorul lui Matei Basarab si ca tenorul Petrea Poenaru l-a lovit la cap. Spusele lui sunt, însa, “rebusate”. De catre cine? Vom reveni, desigur, când va trebui sa facem putina istorie literara. Pâna atunci, îi rog pe francmasoni sa nu ma suspecteze de reavointa sau reacredinta; mai bine sa ajute la elucidarea crimei comise împotriva lui Eminescu, daca pot”.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: